Aşa că ne-am pus tot ce era mai important în ghiozdane (papucii cu tocuri, stikerele cu purple turtle wannabes şi mâncare, dulciuri şi suuuucuri ->chitul existenţial al orcărei fete) şi am început epopeeica călătorie de 10 de ore.YEEE.

Pe drum nu am avut decât cuvinte bune de spus CFR-ului, da da, multe mai ales de laudă. Ştiţi voi chestiuni de genu de ce în Braşov nu dau drumu la căldura da când ieşi din munţi atunci zic şi ei cazu să ” FIE CĂLDURĂ”.  Dar ţestoasele sunt brave şi rezistente aşa că şi-au vârât picioruşele mai adânc în tenişi şi au încercat să doarmă.

Cred ca e inutil a mai zice că am râs şi că singura noastră problemă de fapt era să chick ass la O.C. NU ne păsa că nu prea dormisem, sau că trenul era jegos. Ăsta e avantajul de a fii tânar: eşti rezistent.

Astfel după lupte seculare ce au durat mai bine de 6 ore am ajuns în Buc. Cu ocazia asta specială zicem mulţumiri (fără număr style) verişorului Esterei care cu multă rabdare ne-a dus pe arterele muuuult prea nervoase bucureştene. Noi ardelence get beget ne mişcăm cu vreme şi eram cam bulversate. Dar e oki. Estera mai zicea un Ie mă, Alexandrele şi cu mine râdeam şi imitam mioritucl “ie” şi totul se rezolva pentru noi.

Dar în aceea zi de aprilie se pare că zeul drumurilor şi al vremii nu ţinea cu noi. Am prins singura zi rece şi cu un ţug de ne strica minunată freză de tren (coafura noastră nu rezista ) şi eram singurele care au ajuns muuult prea devreme. Atât de devreme încât eram acolo înaintea organizatorilor şi deci ne învârteam ca şi gâinile pe ouă că nu ştiam prea bine care încotro.  Muhahah în cele din urmă am găsit. Şi am găsit şi baia locul în care ne-am transformat din cenuşărese în young buisnes chicks. Din păcate singura amintire ce o avem înţolite e …

dar nu e bai noi să fim sănătoase că ştim cum arătam.

Şi în cele din urmă am racolat şi ultima broscuţa. Care săraca tot nu avea laptop şi nici digimobil..fmm…Şi aşa au început emoţiile. Şi gândurile. Cum am ajuns primele am putut să obervăm rituarile pregătitoare, să studiem şi să fim studiate de celelalte echipe, să vedem luuummme.

Evident eu una m-am simţit ca un copiluţ între adulţi, singurul lucru ce îmi aducea aminte că totuşi eram în locul în care trebuie erau nenorocitele de tocuri. Dacă vedeaţi din când în când un omuleţ care umbla cu papucii în mâini eu eram aia ( i tradmarked that hihihi ). Ca un fulger a venit şi momentul Z. Ne-am înfăţişat în faţa unui juriu la fel de zâmbăreţ ca şi noi care asculta cu răbdare ideile noastre. Dar nu a fost să fie.

Mândria noastră e că ştim că am dat tot ce puteam, pe moment, mai bun din noi. Optimiste şi încrezătoare am purces să cucerim marele Bucureşti. Multe nu am apucat să vedem. Eram moarte de somn de mâncare şi de nerăbdare.

Până la urmă totul e oki când se termină cu bine. Chinuitoarele ore au trecut greu până la sosirea trenului dar măcar au trecut. Aşadar până la anul purple turtle se întoarce în carapace să dospească idei geniale, minunate, magnifice, uber cum mai vreţi voi

Am plecat dar …I’ll be back

i like this picture so i have to post it

Ca în orice poveste….de brainstorming, începuturile nu au fost tocmai o furtună. Ci încetuţ ca o broscuţă, vorbind mai mult pe lângă am început. Ale şi-a vârât creioane în păr, Ale cealaltă ne hrănea cu bunătăţuri, Estera se amuza pe seama accentului di Bacău al Alinei, şi Alina şi cu mine râdeam de “chelia” pe care Estera tot o menţiona. Cum să vorbeşti de targetare şi de strategie când arhaisme şi regionalisme ies la iveală, când perle ies vrute şi nevrute şi când afară era o frumoasă zi de primăvară. Aş vrea să vă pot descrie cât de bune erau prjiturile cu care Ale ne-a servit dar cred ca îmi lipseşte talentul scriitoricesc pentru aşa misiune grea. Pot spune simplu şi direct: erau delicioase si mai vreeemmmm.

Dar la modul serios chiar că ne-am pus pe treabă şi chiar am fost fete harnice, atât de concentrate încât Alinutza nu a mai avut cu ce merge acasă, aşa că a ajuns să stea în cămăruţa unei alte broscuţe .

Seriozitatea care abunda în unele momente e cel mai bine descrisă de ….creionul Alexandrei a stat acolo multă vreme. Uneori mă rugam să prindă posturi radio care să ne mai dea o idee bună, o modalitate de a formula o propoziţie cât mai clar şi cu mai puţine caractere posibile.

Dar lupta noastră nu a fost una cu morile de vânt şi totul se termină cu bine când începe bine ( ştiu că zicala e altfel da nici cum nu mi-o amintesc cum trebuie, aşa că scriu cum îmi sună bine). După multe cuvinte cheie rostite, fraze repetate în nenumărate feluri, multe prăjituri, multe ştersături, multe râsete şi muuuuultă voie bună şi optimism am terminat ceea ce aveam de făcut. YEEE party ppl.

Vorba bunicii, cu ocaziunea acestă specială am următoarele mesaje de transmis:

1. Ale Mureşan are nişte papuci mov mortali care ţin morţiş să îi vâd când dansezi la partyul de câştigâtoare (am muult optimism)

2. Estera vreau să te văd mutând bannerele dintr-un oraş în altul ca la circ

3. Ale vreau să te mai văd cu creioane în cap şi adormită că îţi şade bine şi nu mă simt singură când creierul nu mai vrea să facă ce vreau eu…adică să functioneze.

4. Alina sper să nu te mai loveşti de paturi să ai laptop şi să mai aduci râme drept cadou

iar eu, sper să nu am multe greşeli de tipar, să nu uit să mă dau mâine jos din tren (da am mai păţit-o, ce să fac dacă cartea era interesantă) şi să mai râd cu fetele şi cu alte ocazii, nepresate de timp spaţiu şi olimpiade.

Acum voi vorbi la persoana I, singular. Este varianta care îmi surâde mie cel mai mult şi ca atare e prima care o arăt lumii cât şi celorlalte broscuţe. În consecinţă, vor mai fi schimbări, dar m-am gândit să fac o supriză placută fetelor în momentul în care vor deschide blogul şi vor vedea ceva mic mov şi drăgălaş .

Alina dragă, sperăm să nu-ţi mai serveşti laptopul cu ceai (chiar dacă e neîndulcit) şi hoţii să nu mai atenteze la portofelul tău cu acte!…aşteptăm să intri din nou în legalitate

Relax Estera! tema la Comunicare Publică va fi gata la timp şi bine …aaaa! şi next time nu uita să vrei să ne întâlnim în Quo Vadis, să nu mai trebuiască să fugi de acolo în Imagine…sau poate data viitoare vei fugi din Imagine în Quo Vadis?!…vom vedea, dar we still lova ya!

Cristina, dacă tot devi din ce în ce mai exilată din camera ta, ştim că ai timp să dai viaţă mascotei noastre Purple Turtle…în rest spor la teme şi mai mult noroc la găsit “iarba verde”.

Ale M “mica antreprenoare care se gândeşte la toate”, sperăm să te distrezi la party.urile care urmează şi să vi cu multe idei la cum să rezolvăm problema becurilor; şi îţi mai ţinem pumnii să primeşti job-ul minune, fiindcă ştim sigur că te vei descurca grozav.

In the end…nimic nu ne-a oprit să nu “muncim” câte ceva şi la brieful pentru preselecţie…good job turtles!

poza originală: http://nebulaskin.deviantart.com/art/We-can-do-it-109808034

N-am terminat noi de pus ţara la cale într-o singură seară, numele exista deja la fel ca şi logo-ul nostru, care momentan călătoreşte pentru a ieşi din tipar, mai precis este undeva prin Arad acuma, însă am strâns 5lei la fondul de ceai/apă/suc sau ciocolată caldă pentru întâlnirile noastre. Ştim cu siguranţă că ţintim la podiumul Olimpiadelor Comunicării şi că abia aşteptăm să o luăm spre Bucureşti, sau hai să-i zicem mai frumos: “micul Paris de altă-dată”.

Am spart gheaţa, aşa că acum ne-am pus pe treabă…

PS: de ce purple? Cristina e de vină

To be continued….